INTEGRAREA TEHNOLOGIILOR INFORMATIZATE BAZATE PE FEED-BACK VIZUAL, DEZVOLTATE IN SPORTUL DE PERFORMANTA IN RECUPERAREA NEUROMOTORIE
Anabela Hani, Argentina Ifrim, Dan Boboc
Institutul National de Cercetare pentru Sport
Se poate spune ca bazele recuperarii fizice se pierd undeva in trecutul indepartat al omenirii. Inca din antichitate, oamenii au sesizat beneficiile miscarii si ale exercitiului fizic in ceea ce priveste atat starea de sanatate fizica cat si cea psihica.
Astfel, de-a lungul timpului, a inceput sa se contureze domeniul terapiei prin miscare la care s-au adaugat permanent o serie de tehnici si metode, la acestea aducandu-si contributia personalitati ca Hipocrat, Aristotel, Da Vinci, Ling, Demeny, Balk, Zander, Frenkal, Klapp, Bürger si altii, iar in tara noastra s-au distins dr. Istrate, dr. Felix, dr. Adrian Ionescu, dr. N. Robanescu, dr. T. Sbenghe etc.
Recuperarea medicala reprezinta un ansamblu de metode si mijloace folosite pentru corectarea deficientelor fizice, tratarea si recuperarea unor sechele dupa imbolnaviri ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos central. Un accent deosebit se pune pe refacerea performantelor fizice, psihologice si sociale ale individului si pe prevenirea complicatiilor secundare disabilitatilor. Intrucat tot mai multe persoane supravietuiesc unor afectiuni sau accidente care, cu catva timp inainte le-ar fi fost fatale, iar populatia inainteaza in varsta si fiindca se acorda o importanta crescanda calitatii vietii, domeniul recuperarii medicale capata o semnificatie din ce in ce mai mare. Medicina fizica utilizeaza factori fizici in tratamentul unor afectiuni acute si cronice si in recuperare: kinetoterapia electroterapia, termoterapia, crioterapia, laserterapia, magnetoterapia, masoterapia.
Asistenta medicala de recuperare este utila indiferent de varsta pacientului, in special in: sechele dupa accidente vascularo-cerebrale (hemiplegia), traumatisme vertebro-medulare (tetra/paraplegia), traumatisme cranio-cerebrale, leziuni de nervi periferici, politraumatizati, afectiuni reumatismale degenerative si inflamatorii, traumatisme sportive, osteoporoza, infirmitati motorii centrale.
In ultimii 10-20 de ani s-a inregistrat un progres incontestabil in problemele teoretice de baza ale miscarii, contractiei musculare, controlului motor ca si in activitatea aerobica cu urmarile induse de aceasta asupra organismului.
Definit ca activitate statica si dinamica, incadrata intr-una din formele de exercitare, realizat dupa principii tehnice si metodice bine stabilite si respectand normele anatomice si biomecanice, precum si cerinte igienice si pedagogice, exercitiul fizic a devenit mijlocul principal utilizat in recuperarea medicala.
Exercitiile fizice efectuate in acelasi fel si cu o succesiune repetata se perfectioneaza si devin procedeu. Complexul de exercitii fizice si procedee executate intr-un scop bine precizat, devine metoda.
O clasificare a procedurilor de lucru cu pacientul, care cuprind o serie de procedee si metode ar putea fi urmatoarea:
1.Kinetoterapia :
a) Tehnici anakinetice: imobilizari, posturari
b) Exercitii fizice:
– statice: contractie izometrica, relaxare musculara;
– dinamice: miscari active reflexe si voluntare, miscari pasive, pasivo-active, activo-pasive etc.
c) Tehnici de facilitare proprio-neuroceptiva: Kabat, Bobath etc.
d) Metode noi cu ajutorul tehnicii de calcul:
– control neuromuscular bazat pe feed-back vizual;
– EMG;
– stimulare electrica functionala (FES).
2.Electroterapie – foloseste curenti de continua, joasa, medie si inalta frecventa, laser terapie, magneto-terapie, ultrasunete, termoterapie uscata (aplicatii cu parafina).
3. Masoterapie – masaj uscat, dus masaj.
4. Hidroterapie – piscina colectiva, bazin de mers, bai galvanice, coborare individuala.
5.Terapie ocupationala – forma de terapie care foloseste ca mijloace terapeutice o activitate fizica sau intelectuala placuta persoanei respective cu rolul de a intretine: crosetat, cusut, cantat la pian, sculptura, pictura, gradinarit etc.
In orice domeniu de activitate progresul si necesitatea gasirii unor noi solutii tehnice si tehnologie, sunt absolut necesare pentru a putea tine pasul cu problemele ce apar in timp. Astfel si in cazul recuperarii neuromotorii se incearca a se gasi noi tehnici si metode pentru recuperarea pacientilor cu probleme.
Asadar ne propunem ca in aceasta lucrare sa prezentam o noua metoda de lucru pentru persoanele care necesita recuperare medicala. De fapt este vorba de transferul in domeniul recuperarii nueromotorii a unei tehnologii utilizate de mai mult timp in sportul de inalta performanta.
In sport, s-au elaborat tehnologii noi folosite in masurarea parametrilor motrici si in antrenamentul cu caracter complementar. Cercetatorii de la Institutului National de Cercetare pentru Sport (INCS) au realizat o asemenea tehnologie, dezvoltata in etape, de la stadiul problemelor practice de rezolvat in sportul de performanta pana la cel de aparat de laborator, echipament de pregatire si, in final, de ansamblu de solutii tehnice pus in serviciul unei structuri conceptuale cu grad inalt de originalitate, privitoare la interventia informatiei in procesul de antrenament pentru sportul de inalta performanta. Exista deja la ora actuala un cabinet de kinetoterapie care foloseste aceste mijloace tehnologice.
S-a observat ca, in practica domeniului antrenamentului sportiv, alegerea unor solutii si experimentarea lor direct asupra sportivului, pe langa consumul mare de timp pana la aparitia efectelor, poarta in majoritatea cazurilor amprenta imprevizibilului, modificarile negative neputand fi anulate rapid.
Pentru remedierea unor astfel de situatii, specialistii din domeniul sportului de performanta au apelat, printre altele, la simulare si la folosirea simulatorului in procesul de antrenament.
Simulatorul este definit ca un sistem tehnic care, in baza cunoasterii si modelarii legilor ce guverneaza un sistem sau un proces, este construit astfel incat sa asigure corespondenta biunivoca intre elementele sale si cele ale originalului.
Simulatorul de conditii folosit in sport reprezinta un sistem de solutii pentru aparatura de testare si pregatire, cu un important impact asupra teoriei si practicii antrenamentului pentru sportul de inalta performanta si cu posibilitati de extindere catre recuperarea neuromotorie si/sau posttraumatica.
Acest sistem complex de solutii este compus din:
A. Un modul de simulare care reprezinta partea de baza a sistemului prin care se comanda nivelul fortei de rezistenta care se va opune miscarii si care preia si proceseaza informatia cu privire la principalii parametri biomotrici ai miscarii: forta, viteza si amplitudine.
B. Cadre speciale si dispozitive mecanice care ajuta subiectul sa execute miscari specifice in functie de cerinte.
C. Sistemul de procesare a datelor care include un calculator tip PC si un sistem hardware cu soft-ul specializat pentru achizitia si prelucrarea datelor.
Facilitatile oferite de acest tip de aparatura sunt legate de posibilitatile de a informa sportivul in timpul fiecarei executii asupra modului de realizare a sarcinilor de forta, centimetru de centimetru si milisecunda de milisecunda si de informatia data antrenorului despre desfasurarea antrenamentului atat ca volum si intensitate cat si din punct de vedere al calitatii motrice.
Un merit deosebit in structurarea conceptuala a antrenamentului pentru sportul de performanta este introducerea informatiei ca element fundamental in demersul construirii adaptarii la sarcinile de competitie. In plus se creeaza conditiile de intelegere a informatiei ca realitate asupra careia se actioneaza permanent, constient sau nu.
Cu ajutorul acestui sistem se pot executa numeroase tipuri de miscari din domeniul pregatirii fizice sau recuperarii prin control neuromuscular bazat pe feed-back informational vizual.
Pe langa proprietatile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanta, energie si de informatie cu mediul in care se afla, sistemele cibernetice au si capacitatea de autoreglare. In cadrul acestor sisteme exista o parte de comanda si alta de executie. Pentru a-si mentine identitatea si a se dezvolta, sistemele cibernetice folosesc reglaje reprezentand lanturi cauzale inchise in care partea de comanda a sistemului, pentru a dirija si controla modul de executie, primeste la intrare, in afara stimulilor de mediu, si informatiile referitoare la actiunea efectorului. Acest mecanism este cunoscut sub denumirea de feed-back.
Dupa efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci cand actioneaza in sensul stabilizarii (homeostazie) si pozitive, atunci cand are loc o destabilizare ce poate conduce fie la schimbarea structurii sistemului, fie la distrugerea sa. Caracteristic pentru mecanismul de feed-back este faptul ca el actioneaza numai retroactiv, fiind alimentat cu informatii pentru dirijarea si corectarea erorilor produse.
Conform unuia dintre principiile care stau la baza proiectarii, construirii si utilizarii aparatelor de testare si antrenament, si anume, afisarea in timp real a informatiei referitoare la miscare, se considera ca aceasta informatie retroactiva trebuie sa ajunga imediat la sportiv in timpul antrenamentului, ea putand furniza date despre modificarile fine ale comportamentului motor chiar in interiorul ciclului de miscare.
Fata de informatii de tip feed-back obtinute la distanta (cunoasterea rezultatului, informatia video etc.), informatia de forta, pozitie si deplasare/viteza, furnizata sportivului in timpul exercitiului, aduce dupa sine nu numai constientizarea subiectului asupra executiei sale ci si posibilitatI concrete de corectie imediata.
Echipamentul capabil sa realizeze aceasta performanta este in prezent accesibil si poate fi utilizat nu numai la o crestere a gradului de finete al reprezentarilor motrice ci poate sluji si la exersarea si intarirea memoriei motrice printr-o suplinire temporara a unor deficiente de moment sau de mai lunga durata si prin posibilitatile oferite de revenire asupra unei informatii ce seamana, din punct de vedere calitativ, cu cea proprioceptiva.
Caracterul preponderent informational prin care au fost influentate performantele sportivilor face ca modificarea nivelului de performanta necesar aplicatiilor din recuperare sa devina doar o problema de adaptare tehnica.
Astfel, sistemul simulator de conditii pentru sport asigura prin modalitatile de aplicare cunoscute, evaluarea si recuperarea neuro-motorie si osteoarticulara prin miscari active si tehnici de facilitare.
Dintre problemele ridicate de domeniul recuperarii care se pot aborda, mentionam:
– refacerea imaginii miscarii;
– combaterea spasticitatii;
– antrenamentul pentru controlul voluntar din momentul aparitiei acestuia;
– dezvoltarea fortei;
– dezvoltarea controlului miscarii prin cresterea coordonarii agonisti-antagonisti.
– reeducarea echilibrului prin compensarea diminuarii capacitatii de folosire a informatiei proprioceptive prin feed-back vizual;
– exploatarea mai eficienta a unora din tehnicile de facilitare neuro-musculara proprioceptiva.
POSIBILITATI DE LUCRU IN RECUPERAREA NEUROMOTORIE
Dupa inregistrarea datelor personale ale pacientului, s-a efectuat examenul somatoscopic. Stabilirea pertinenta a problemelor care pot fi rezolvate folosind aparatura amintita conduce la elaborarea unui program specific si individual de recuperare care cuprinde mai multe etape:
Etapa de testare motrica initiala in cadrul careia se solicita pacientului sa execute anumite miscari in regim maximal, adica sa incerce sa dezvolte maximul de forta si de amplitudine de care este capabil in momentul respectiv. In urma interpretarii rezultatelor testelor initiale, se stabileste un program de exercitii in care lucrul nu se mai executa in regim maximal de forta si amplitudine, ci dupa un model de referinta in care parametri se impun prin soft la valori de aproximativ 50% din valorile maxime obtinute la teste. Mentionam faptul ca parametri impusi sunt diferiti in functie de fiecare exercitiu propus.
Etapa de recuperare propriu-zisa care cuprinde un anumit numar de sedinte in care pacientul executa programul sau de exercitii. Prin acest program, se stabilesc in cadrul fiecarui exercitiu, numarul de repetari al unei miscari precum si numarul de serii de executie. In functie de evolutia pacientului, cu cat aceasta este favorabila si mai rapida, se pot modifica mai dinamic parametri in sens crescator cu scopul scurtarii perioadei de recuperare si consolidarii nivelului de forta si amplitudine castigat.
Etapa de testare motrica finala se bazeaza pe aceeasi baterie de teste initiale, tot in regim maximal, in vederea evidentierii evolutiei, care in marea majoritate a cazurilor este pozitiva, pe baza compararii rezultatelor testarilor din cele doua etape.
CONCLUZII
1. In urma analizei mai multor cazuri de recuperare neuro-motorie cu ajutorul simulatorului s-au constatat, in marea majoritate a cazurilor, evolutii pozitive intr-un timp foarte scurt.
2. Cresterile de forta si amplitudine in exercitiile de baza sunt semnificative.
3. Lucrul interactiv si informatia operativa oferita subiectului au asigurat atat interesul acestuia cat si posibilitatea crescuta de control necesar respectarii sarcinilor sedintelor de lucru.
4. Facilitatile oferite de mijloacele tehnologice folosite au permis modificari rapide ale regimurilor de lucru in functie de evolutia starii pacientului.
5. Corectitudinea executiei poate fi urmarita atat de subiect cat si de kinetoterapeutul care-l asista si care primeste informatia obiectiva despre parametri de miscare.
6. Informatia permanenta primita de catre subiect asupra fiecarei repetari, a intregii serii si a evolutiei sale in general, constituie un puternic factor dinamizator si in acelasi timp mobilizator in mentinerea vie a spiritului de competitie cu sine insusi.
BIBLIOGRAFIE
1. Boboc, D., Antrenamentul sportiv modern si tehnologiile informationale. Revista Stiinta Sportului nr. 25, 2001.
2. Cordun, M., Kinetologie medicala. Bucuresti, Editura AXA, 1999.
3. de Hillerin, P., Cresterea eficientei invatarii actelor motrice prin utilizarea protezarii tehnice-informationale. Teza de doctorat, 1999.
4. de Hillerin, P., Schor, V., Stupineanu, I., ERGOSIM, marca, ansamblu de concepte sau aparat de pregatire?. Revista Stiinta Sportului nr. 3, 1996.
5. Nicu, A., Antrenamentul sportiv modern. Bucuresti, Editura EDITIS, 1993.
6. Robanescu, N., Reeducarea neuromotorie. Bucuresti, Editura Medicala, 1992.
7. Sbenghe, T., Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei. Bucuresti, Editura Medicala, 1999.
8. Schor, V., Adaptarea aparaturii de evaluare si antrenament din sportul de performanta in vederea transferului in domeniul recuperarii fizice. Raport de faza, 1999.
9. Schor, V. & al., Cresterea fortei maxime prin exercitii de control a miscarii. primul Congres National de Kinetoterapie, Oradea, 1-4 oct., 1998.
10. Saliutin, S.M., Probleme teoretice ale ciberneticii. Bucuresti, Editura Stiintifica, 1963.
http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2002_-_30.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu